“Nu suntem o industrie foarte populară”

„Nu suntem o industrie foarte populară”, îi răspundeam zilele trecute unui prieten căruia i‑am povestit atât de multe despre insolvență, încât i-a înțeles extrem de bine mecanismele și utilitatea. Întrebarea era „și totuși, de ce antreprenorii nu prea vor să audă de ea?”

Și m-am gândit mult la asta. Iar răspunsul la care am ajuns e unul ciudat: insolvența are o problemă de branding. Serios. Dacă i-ai spune „restructurare strategică asistată juridic”, antreprenorii ar sta la coadă. Dar îi spunem insolvență — un cuvânt care sună a diagnostic terminal — și lumea fuge.

Ironia e că fix cei care fug cel mai tare sunt cei care ar avea cel mai mult de câștigat din accesarea ei.

Paradoxul insolvenței: cedezi control ca să câștigi control

Să-ți spun ce am observat în anii de practică. Antreprenorul tipic aflat în dificultate face un lucru previzibil: se agață de control. Triază facturi, amână plăți, negociază sub presiune constantă câte un termen în plus cu fiecare creditor în parte. Și exact asta îl consumă — nu criza în sine, ci managementul haotic al crizei.

Insolvența face un lucru pe care nicio altă strategie nu-l poate face: pune pe pauză acțiunile tuturor creditorilor, simultan. Nu mai negociezi cu fiecare în parte, din poziție de slăbiciune. Intri într-un cadru legal în care regulile se schimbă în favoarea tuturor. Executările silite se suspendă, penalitățile și dobânzile încetează să mai curgă, iar tu primești ceva ce niciun consultant de business nu-ți poate vinde: timp structurat.

E contraintuitiv, știu. Cedezi o formă de control ca să câștigi una infinit mai valoroasă.

Teoria jocurilor

Hai să ne uităm la insolvență prin altă lentilă. Fără procedură, fiecare creditor joacă individual: cine execută primul, câștigă cel mai mult. E o cursă care distruge valoare — pentru toată lumea, inclusiv pentru creditori. Băncile blochează conturile, ANAF-ul pune sechestru, furnizorii opresc livrările. Rezultatul? O firmă care poate avea valoare reală ajunge dezmembrată înainte să apuce cineva să analizeze dacă era salvabilă.

Procedura de insolvență rezolvă exact această problemă. Forțează cooperarea între creditori. Îi aduce pe toți la aceeași masă și le spune: „Dacă jucați separat, pierdeți cu toții. Dacă jucați împreună, puteți recupera mai mult.” Planul de reorganizare e, în esență, un acord colectiv confirmat de instanță care transformă un joc distructiv într-unul cooperativ.

Iar rezultatele o dovedesc: creditorii recuperează sistematic mai mult dintr-o reorganizare reușită decât dintr-un faliment.

Aritmetica restructurării pe care nimeni n-o face

Aici devine interesant cu adevărat. Hai să punem niște cifre pe masă — nu cifre reale, dar proporții pe care le vedem constant.

O companie are datorii de un milion de euro. Fără insolvență, cursul natural e executare silită, blocaj operațional, pierderea clienților și a angajaților, eventual faliment. Creditorii recuperează, exemplificativ, 15-20% din creanțe. Statul nu recuperează aproape nimic, furnizorii de asemenea. Angajații rămân fără locurile de muncă.

Cu un plan de reorganizare bine construit? Aceeași companie poate plăti un procent superior din datorii, poate 50%, eșalonat pe trei ani, din profitul operațional. Activul nu e lichidat. Creditorii primesc dublu sau triplu față de scenariul falimentului. Angajații rămân. Activitatea continuă. Statul încasează TVA, contribuții, impozit pe profit — bani care în scenariul falimentului pur și simplu nu ar mai exista.

Întrebarea corectă nu e „cât pierd dacă intru în insolvență?”, ci „cât pierd, în fiecare zi, pentru că nu intru?”

Instrumente legale pe care puțini antreprenori le cunosc

Suspendarea accesoriilor. Dobânzile, penalitățile, majorările de întârziere — totul se oprește la data deschiderii procedurii. Pentru firme cu datorii vechi la ANAF, asta poate însemna reducerea creanțelor cu 30-40% doar din acest mecanism. Nu prin negociere. Automat, prin lege.

Denunțarea contractelor dezavantajoase. Ai un contract care te sufocă? O chirie nesustenabilă? Un acord comercial din care nu poți ieși? În insolvență, administratorul judiciar poate denunța contractele care împiedică redresarea. E o pârghie pe care în afara procedurii pur și simplu nu o ai.

Finanțarea prioritară. Creditele contractate în perioada de observație sau în reorganizare au prioritate la distribuiri. Asta înseamnă că asociații sau finanțatorii care susțin compania în această perioadă sunt protejați.

Când e momentul optim să depui cererea?

Și aici e greșeala pe care o vedem cel mai des. Antreprenorii vin la noi când au epuizat absolut totul. Au vândut bunuri personale, au împrumutat de la familie, au ipotecat casa. Au transformat o problemă de firmă într-o problemă de viață.

Cu cât intri mai devreme în procedură, cu atât ai mai multe opțiuni. La trei luni de probleme de lichiditate, ai la dispoziție toate mecanismele — reorganizare, negociere din poziție favorabila. După doi ani de agonie, opțiunile s-au redus dramatic. Executările silite au început, conturile sunt goale și societatea nu poate acoperi nici plata utilităților.

Insolvența în România

România are una dintre cele mai mici rate de reorganizare reușită din Europa. Nu pentru că legea e proastă, ci pentru că firmele ajung în procedură prea târziu.

În jurisdicțiile unde insolvența e normalizată — Statele Unite, Marea Britanie, Germania — rata de succes a reorganizărilor e semnificativ mai mare. Diferența principală? Antreprenorii din acele piețe nu văd insolvența ca pe un sfârșit, ci ca pe un instrument de business. Intră devreme. Ies repede. Și revin pe piață mai puternici.

Chapter 11 în SUA e folosit de companii listate la bursă fără nicio reținere. E o mișcare strategică, nu un act de disperare. Noi avem aceleași instrumente la dispoziție — trebuie doar să învățăm să le folosim.

Un ultim experiment mental

Imaginează-ți că ai o mașină al cărei motor face un zgomot ciudat. Ai două opțiuni: mergi la service acum, când reparația e simplă și ieftină, sau continui să conduci până se blochează motorul pe autostradă. Nimeni n-ar alege varianta a doua. Și totuși, în business, constatăm că e aleasă constant.

Și revenim la ipoteza inițială. E adevărat, insolvența nu e o alegere confortabilă. Dar în multe cazuri e o alegere necesară.

Stride SPRL — practicieni în insolvență specializați în reorganizare judiciară, restructurare financiară și redresarea companiilor aflate în dificultate. Dacă ai întrebări despre procedura de insolvență, planul de reorganizare, suspendarea executărilor silite, restructurarea datoriilor sau procedura concordatului preventiv, te invităm să ne contactezi.